Nick Sava – Ştirile Din vol. Ucenicia unui jurnalist

 

Nick Sava – Natură statică

Azi Şefu’ m-a pus să stau pe lângă Gruzinu’. Nu e gruzin, dar e bărbat înalt, vânjos, negricios, cu mustaţă stufoasă, „a la Ilarion Visarionovici” – posibil ca femeile din redacţie să-i fi dat această poreclă. El e redactorul de la Actualităţi.

– Băieţică, îmi zice el – deşi probabil suntem de-o vârstă. Totuşi, viaţa palpitantă pe care a dus-o ca jurnalist în România post-decembristă poate conta ca dublă, în ani. Sunt, deci, Băieţică. Ascultă la mine. Ştirile sunt aceleaşi. Le luăm de la agenţiile de ştiri. Şi noi, şi concurenţa. Importante sunt două lucruri: unu- cine iese primul cu ştirea respectivă – şi doi- cine o face mai interesantă. Cu momentul ieşirii, e mai greu. Dacă ştirea apare când ediţia e închisă, e grav! Trebuie să mutăm articolele să îi facem loc – fără a pierde totuşi camionul spre tipografie. Că atunci e groasă! Cei de la paginare sunt duşmanii noştri de moarte, mai ceva ca Al-Queida. Ne-ar da foc. Ar da foc mai ales Mediafax-ului!

– Şi cum?…

– Păi, dacă beam eu banii daţi lor, aveam ciroză de mult!

Nu am înţeles dacă a spus-o cu duşmănie, regret, nici dacă are deja ciroză…

– Aşa, continuă el. Acum, partea a doua depinde de noi. Cum faci o ştire de doi bani să devină interesantă? Ei? Ei?

Am dat neputincios din umeri. Probabil, dacă urmam şcoala de jurnalistică, venea acolo vreun profesor, ceva, să mă înveţe aceste tertipuri, dar aşa… Eu nu am decât o „pilă”, cât o fi şi aia la putere.

– Hai să luăm o ştire la întâmplare. Nimic nu te învaţă mai mult decât un caz concret. Uite aici: „Satelitul american care se va prăbuşi pe pământ s-ar putea dezintegra în atmosferă” Ce zici de asta?

Am dat din nou din umeri. Cui îi pasă? Sper să nu îmi cadă în cap…

– Aşa e, Băieţică. O ştire anostă – dar cu potenţial. Dacă nu am loc, am prea multe crime, certuri între Palate, cazuri de corupţie, violuri, incendii, chestii de-astea normale, nici nu o citesc. Acum o citesc să te învăţ meserie.

Deci, are potenţial. Colegii mei ar putea scrie, să zicem, liniştitor. „Satelitul prezintă riscuri minime, e mai mult ca sigur că va arde la intrarea în atmosferă” – poate să scrie unul. „Pentagonul va trimite rachete să îl distrugă imediat ce se constată o ameninţare din partea lui” – va zice un altul, pro-american. Ştii, asta arată că nici pasărea nu intră în spaţiul american, Pentagonul pac! Să o ştie şi chinezii!

Un altul vine cu calcule. „Posibilitatea ca resturile satelitului să cadă într-o zonă locuită sunt extrem de slabe. Pământul e acoperit în proporţie de 75% cu apele oceanelor, alţi 18% sunt acoperiţi cu păduri, sunt şi munţi circa 21%, gheţarii polari sunt aproape 30%, chiar în topire, mai sunt şi deşerturi, chiar câmpii locuite doar de popândăi.. Restul…”

– Restul?

– Băieţică, nici un cititor nu se apucă să facă socoteli pe marginea ziarului! Asta învaţ-o de la mine. Aşa. Un altul poate să scrie despre intervenţia avioanelor de luptă americane – ăsta e tot pro-american. Dar unul anti, va scrie „Cum e posibil ca americanii să dea cu sateliţii în bieţii oameni? Măcar dacă aveau grijă ca resturile să cadă într-o tabără de talibani.” Un alt anti va scrie: „Probleme grave în apărarea USA. Au început să le cadă sateliţii spioni!” Unul căruia îi plac teoriile conspirative – şi cui nu-i plac?! – va scrie: „Oare a cui mână a provocat prăbuşirea unui satelit spion american? Să aibă legătură cu Insula Şerpilor?” Ştii, asta ca să sune şi puţin naţionalist… Ba chiar un naţionalist va putea scrie: „Episcopul Tokes a protestat la Bruxelles împotriva discriminărilor româneşti în Ardeal. Autorităţile române, aliate cu NATO pe axa Bucureşti-Washington, dau acum cu sateliţi americani în capul secuilor!” Aceasta ar putea-o spune şi un jurnalist moldovean în slujba lui Voronin… Ai înţeles până aici?

– Am înţeles, dle Gruz.. Popescu. Ce era să-i spun?

– Bun. Întrebări?

– Ce scriem noi?

– Aha! se lumină el la faţă. Uite o întrebare bună. Foarte bună întrebare! Da, Băieţică, ăsta e tot şpilul în meseria noastră! Ce scriem noi? Cu ce facem noi ziarul nostru diferit de al altora? Tu ce ai scrie? Privirea mea de vacă în gestaţie l-a convins să continue. Nu, noi avem o statură morală! O atitudine politică! Cititorii aşteaptă de la noi altceva. Noi – respectiv eu -, aş scrie una sau alta, în funcţie de climatul politic al zilei. „Oare Băsescu a ştiut de posibilitatea ca resturile unui satelit  urmau să cadă în capul populaţiei României? A înaintat proteste „prietenilor” lui americani pentru pericolul în care pune, nejustificat, poporul român? A luat măsuri de adăpostire a populaţiei? Acum se vede politica dezastruoasă a celui care se auto-intitulează „preşedintele tuturor românilor”: nu a construit măcar un buncăr adăpost! Ruşine!”

– Ştii, e totuşi Preşedintele românilor…

– Deocamdată. Şi nu pe vecie, cu ajutorul lui Dumnezeu! Cel mult încă un mandat. Dar tu cu cine ţii?

– Nu cu…

Aşa. Asta ar fi una.

– A doua ar fi să dăm vina pe Prim Ministru – sar eu ca baba la război.

– Băieţică, repet: tu cu cine ţii? Nu, nici vorbă. Am putea da vina pe Macoveanca, ea e tot de-a preşedintelui. Sau pe Nuţi.

– Aha, m-am luminat eu. Că a ieşit din baie în prosop şi a destabilizat pilotul satelitului…

– Sateliţii nu au piloţi! E drept, cititorii noştri nu ştiu. Da, ideea nu e chiar atât de rea… Putem în schimb scrie „Casa regală şi-a manifestat îngrijorarea faţă de această tragică posibilitate. Purtătorul ei de cuvânt sugerează că nu este vorba decât despre o continuare a terorismului bolşevic, cel care l- a silit pe Majestatea Sa să abdice acum 60 de ani.”

– Hm, nu ştiam că sunteţi monarhist.

– Nu sunt. Dar Monarhia este sperietoarea Preşedinţiei – te-ai prins?

Hăhăhă…

– Să dăm vina pe comunişti? înteb eu prosteşte. Adică…pe pesedei?

– Bă, ai grijă! Ia să vedem ce ai învăţat!

– Domnu Gruz… Popescu. Dar ce se întâmplă dacă totuşi primim o ştire bună după ce s-a încheiat ediţia?

– Atunci ne folosim imaginaţia. Sau strângem din dinţi. De unde nu e, nici Dumnezeu, nici Şefu’, ba nici măcar Patronul nu cer… Hai, fugi şi fă planul ediţiei viitoare!

La biroul meu, mi-am scos titlurile de la agenţiile de ştiri. Mda, crime, asasinate, revoluţii nu se întâmplă doar la noi. Ba chiar un caz de corupţie internaţională şi un tun care îi face pe băieţii noştri deştepţi să se înverzească mai ceva ca iarba din Pipera… E drept, acel tunar a fost prins, nu ca ai noştri, verzi (acum) ca brazii.

Păcatul cu aceste ştiri e că ele apar la o oră când nu contează. Toţi adversarii noştri le au în faţă. Cititorii aleg ziarul după fineţea hârtiei, să le fie cu folos în fundul curţii… Cum să facem un impact? M-am apucat să scriu.

Bineînţeles, Gruzinu’ plecase deja pe teren. Nici Alinuţa de la Cultural nu mai era – probabil, tot pe teren. Ei îi plac gruzinii… Am dus planul la Şefu’, mi-a făcut semn să i-l las pe birou. Au trecut câteva ceasuri, când, din biroul Şefului, se auziră nişte strigăte: „Oh! OH! My GOD!” Am înlemnit. Mi-a citit hârtia! – mi-am zis. Am pus mâna pe telefon să îmi pregătesc „pila”…

Dar nu a fost nevoie. Au urmat nişte „YES! YES! YES!”, semn că îi plăcuse. M-a chemat mai târziu la el. După mirosul fin de parfum mi-am dat seama că primise o vizită inopinată şi discretă…

– Ascultă, bă, ce e asta?

– Ştiţi, ştirile…

– Ştiu, că nu sunt bou! Dar explică-mi şi mie, că nu ştiu ce e în capul tău. Uite: „În ediţia de mâine: „Catastrofă în jungla Amazoniană. Pe lângă nenumăratele cadavre de oameni şi pomi, industria de hârtie şi de mobilă internaţională va avea de suferit. Un nou crah la Bursă!” „Submarinul atomic care patrula paşnic prin Golf a scăpat o rachetă atomică. Din fericire, racheta a căzut pe locul de unde plecase.” „Cutremur catastrofal în zona Vrancei. Oprişan pierde câteva milioane, dar promite că se va reface rapid.” „Înţelegere secretă în spatele liberalilor. Preşedinte îl vrea pe Rege preşedinte, el mulţumindu-se cu postul de Prim Ministru – ereditar!” „Blat la meciul de popice. Ruşine arbitrilor! Echipa Măgura Sfărojeni a anunţat că la următoarea întâlnire va cere o echipă de arbitri internaţionali.” „Din culisele îmbogăţirii peste noapte ale domnişoarei Klara. Cum am făcut primul milion.” Detalii, mâine.

Am zâmbit mândru de ideea mea – dar zâmbetul mi s-a stins pe faţă.

– Bă! Că te legi de Oprişan, mi se rupe. Toţi ziariştii se leagă de el de-un deceniu, şi ce dacă? Că ruşii sau americanii se scufundă între ei, treaba lor. Că popicarii sunt nemulţumiţi – dar ce, eu sunt? Pădurile Amazoniei nu au decât să ardă cu totul – cu atât mai scump va fi lemnul din pădurea cumpărată de mine mai acum câţiva ani. Dar, de ce te legi de domnişoara Klara? Nu că m-ai supăra pe mine, dar poţi supăra alţi vreo câţiva, unii din ei cu boaşe de taur! (Ca să vezi!- mirosul de parfum din birou…) Să nu te mai prind cu elucubraţii de astea! Ce detalii poţi să dai mâine?

– Păi, până mâine cititorii uită. Mâine le dau alte dezvăluiri uluitoare…

– Când apare, trimite-l pe Gruzin la mine! Acum sunt ocupat.

Pe când ieşeam, Şefu dădea telefon la un amic de pe lângă Cotroceni. Conversaţia a început-o cu „Trăiască Regele!”…

 

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: