NICK SAVA- JURNAL DE CĂLĂTORIE ÎN TURCIA Patriarhala Thiatyra

Turcia, Thiatira, Coloane
foto: Nick Sava

 

Pe drumul care pleacă din Bergama pentru a ajunge în Sardis, tăind dealuri molcome şi lunci bogate, se află mica localitate Aksaray. Având vreo 50 de mii de locuitori, are caracterul unui tipic oraş de câmpie. Poate cum ar fi vrut Ceauşescu să facă în România, dar nu a reuşit. Pentru că Aksaray este un oraşel agrar-comercial, reconstruit pe baza unui grid de străzi, cu blocuri moderne (şi foarte puţine case), cu bulevarde largi mărginite cu pomi, multe parcuri, străzi pietonale cu băncuţe pe care stau mame cu copii în cărucioare sau jucându-se – şi un Muzeu de Arheologie chiar în centru, un muzeu în aer liber care cuprinde o singură ruină: o biserică bizantină de prin secolul VI AD. Din biserică s-au păstrat puţine ziduri, masive, din cărămidă, dar parcul e plin de fragmente din arcadele, coloanele, grinzile, decoraţiile din marmură albă, acum zăcând aruncate alandala pe sub tufe şi copaci… Thiatyra, Aksaray, este un posibil loc de popas între ziua plină a vizitării Pergamului şi un drum matinal spre Sardis şi Pamukkale. Aerul patriarhal, liniştit, al oraşului, e greu de uitat.
***
Nu ştim dacă Pavel a ajuns vreodată pe aceste meleaguri. Poate da, în drum, ca şi mine, dinspre Pergam spre Sardis. Thiatyra era o cetate în provincia Lydia, aşa că femeia întâlnită de către apostol tocmai în Philippi putea fi numită Lydia, mai curând „lidianca” – deci, o poreclă şi nu un nume. Cetatea nu era mare, probabil, şi îşi trăgea bunăstarea din comerţ şi agricultură – şi din vopseluri. Se pare că meşteşugarii locali inventaseră culoarea de purpură, obţinută din minerale din apropiere, devenind vestiţi în întregul imperiu. Pentru că până la ei purpura se obţinuse printr-un proces complicat şi scump dintr-o moluscă ce trăia în apele Tyrului fenician, făcând ca acea culoare să fie folosită numai de împăraţi, regi, senatori, generali – persoane cu adevărat importante şi bogate. Dar invenţia celor din Thiatyra a permis ca până şi legionarii romani să poarte pelerine vopsite purpuriu!
Iisus a scris o scrisoare „îngerului Bisericii din Thiatyra”:
„Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă:
Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, răbdarea ta şi faptele tale depe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.
Dar iată ce am împotriva ta: tu laşi ca Iezabela, femeia aceea care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească robii Mei, să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme să se pocăiască, dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei! Iată că o să o arunc bolnavă în pat; şi celor care preacurvesc cu ea, am să le trimit un necaz mare, dacă nu se vor pocăi de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei. Şi toate Bisericile vor ştii că Eu sunt Cel ce cercetez rărunchii şi inima: şi voi răsplăti fiecăruia din voi după faptele lui.
Vouă însă, tututor celorlalţi din Thiatyra, care nu aveţi învăţătura aceasta şi nu aţi cunoscut „adâncimile Satanei”, cum le numesc ei, vă spun: nu pun peste voi altă greutate. Numai ţineţi cu tărie ce aveţi, până voi veni. Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri. Le va cârmui cu toiag de fer şi le va zdrobi ca pe nişte vase de lut, cum am primit şi Eu putere de la Tatăl Meu. Şi-i voi da Luceafărul de dimineaţă.”
Cine are să asculte ce zice Bisericilor Duhul.”
 
O scrisoare mai lungă decât celalalte, şi mai greu de înţeles. Cine este acea „Iezabela”, pesher care aminteşte de Jezebel, nevasta lui Ahab, cea care a adus în Israel închinarea la baali, tăind preoţii lui Jahve? Prin faptul că îndeamnă la consum de carne de la temple păgâne, dar şi prin reguli de puritate sexuală respinse de Iudeii creştini, poate fi bănuită a fi una din ucenicii lui Pavel. Dar cuvintele puse în ghilimele – au cunoscut „adâncimile Satanei” -, ne pot face să bănuim că ucenicii „Iezabelei” ar putea fi nişte gnostici în formare. În urma primirii evangheliei lui Pavel, mulţi convertiţi au pornit pe un drum criticat chiar de apostol. Învăţaţi că nu au obligaţia să respecte poruncile Torei, ei au început să nu respecte nici o lege morală. Ziceau ei că pentru a te pocăi, trebuie să cunoşti păcatul. Să cobori în „adâncimile lui Satan”, cu alte cuvinte. Să te cunoşti mai bine şi să te poţi învinge. Poate că într-adevăr „copiii” proorociţei false din Thiatyra sunt nişte foşti ucenici ai lui Pavel căzuţi spre gnosticism – una din primele menţionări ale „ereziei”, care experimentau „pe pielea lor” păcatul…

This entry was posted in TURCIA and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply