NICK SAVA- RECITIND VECHIUL TESTAMENT(O încercare sinceră de a interpreta Biblia) Grădina

 
Cum ziceam în capitolul trecut (vă puteţi convinge citind… Biblia), sursa J ne spune că JHWH, Domnul Dumnezeu, a făcut omul şi l-a pus în grădina pe care o sădise „în Eden, spre răsărit”. Şi acolo a „făcut să răsară tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului”. De aici ni se trage totul…
Dar înainte să mergem mai departe cu povestea, să vedem unde este „grădina”. Pentru că tradiţia a pus nume acestei grădini, nenumite de Biblie. De la locul unde se afla, „în Eden”, i-a spus „grădina Edenului” şi, prin extrapolare, chiar Eden. I s-a mai spus „Rai” – şi nu mă întrebaţi de ce, că nu ştiu. Unii i-au mai spus Paradis – dar acesta înseamnă pur şi simplu „grădină” în limba farsi (persană): pairi-daeze. Şi pentru că încercările de a o găsi undeva pe pământ au dat greş, unii i-au mai spus Heavens, Ceruri. Adică, este şi acuma undeva, în Ceruri, această Grădină-Rai; dacă vom fi cuminţi, poate vom ajunge să o vedem…
Dar unii chiar au încercat să găsească acel loc minunat de unde Omul a început să împânzească lumea. Biblia ne dă câteva informaţii care ne pot ajuta în căutarea noastră. Oare? Mai întâi, ni se spune că este „în Eden, spre răsărit”. Poziţia ei răsăriteană este destul de vagă – pentru evreii aşezaţi pe malul Mediteranei, mai toată Asia se afla mai „la răsărit”. Hai să zicem că nu era în Asia Mică (aflată în Nord), nici în Creta (aflată în Vest), nici măcar în Egipt (aflat spre Sud) – toate aceste locuri fiind considerate drept leagăne ale civilizaţiei umane. Dar mai este un loc care a fost luat în considerare: Sumerul, acolo unde (zice un autor de cărţi) a început istoria. Nu e chiar adevărat, istoria a început în multe locuri, mai ales prin Etiopia, şi mai nou în Asia Mică şi chiar şi Ierihon, pe Pământul Sfânt – dar doar la Sumer ne putem referi atunci când vorbim despre „civilizaţie”. Pentru că, deşi mai sunt oraşe vechi ici şi colo, doar în Sumer putem vorbi, de undeva de pe la 4000îHr, despre oraşe (civil înseamnă locuitor al oraşului). Şi, iată!, Sumerul este la răsărit de Iudea.
Pentru mai toate popoarele acelor timpuri, Mesopotamia („ţara dintre râuri” în limba greacă) putea fi numită, pe bună dreptate, Grădină. Pairi-daezo. Mesopotamienii au fost primii care au descoperit irigaţiile şi le-au folosit intensiv (şi extensiv). În timp ce restul Orientului Apropiat era mai mult sau mai puţin semi-deşertic (sau deşertic de-a dreptul), în această adevărată grădină se obţineau până la trei recolte pe an! În această zonă se găsesc în stare endemică cele mai multe plante care fac, de atunci încoace, baza hranei oamenilor. Vremurile au făcut ca „pomii frumoşi la privit şi buni la mâncare” să dispară, dar în antichitate creşteau pe acolo măslinii, curmalii, portocalii, rodiile, piersicii, caişii… Zonele necultivate cu grâne şi legume erau acoperite cu ierburi zemoase, permiţând creşterea animalelor. Atât de mult încât, de-a lungul timpului, Mesopotamia nu numai că a făcut numeroase populaţii să se reverse spre alte zone (inclusiv evreii), ci a şi atras nenumăraţi cuceritori. Şi toată zona, arcuindu-se de la Golful Persic prin Siria până în Iudea la gurile Deltei Nilului, a fost supranumită, din cele mai vechi timpuri, „Cornul Abundenţei”.
Cele două râuri între care se întinde „Ţara dintre Râuri” sunt Tigrul şi Eufratul. Biblia ne dă detalii despre râul care „ieşea din Eden” şi care se despărţea în patru braţe. Ultimele două – pentru că am început cu ele -, se numeau… Hiddekel şi Eufratul. Aha! După ce vedem că Hiddekel „curge la răsăritul Asiriei”, dându-ne astfel posibilitatea să îl identificăm în Tigrus, vedem că… lucrurile nu stau chiar aşa. Hiddekel este împrumutat din limba asiriană (tot semitică), în care este numit i-di-klat. Tigrul nu a format graniţa estică a Asiriei, ţara întinzându-se pe ambele maluri ale fluviului. Dar, e drept, oraşul Ashur, la un moment dat capitala ţării şi imperiului asirian, se afla pe malul estic al Tigrului.
Al treilea râu este Eufratul. Forma lui în ebraică este Perath – ceea ce ne arată că provine tot din asiriană, în care limbă se numeşte Pu-rat-tu, ceea ce înseamnă pur şi simplu Râul Mare. Despre Eufrat nu ni se dau explicaţii – de unde putem concluziona că evreii ştiau prea bine unde se află fluviul. Este ca şi când le-ai explica francezilor unde este Sena… Cu atât mai mult trebuie să le explici că Dunărea, de exemplu, curge la sud de România, iar Oltul prin Oltenia, care este o „ţară” aşa şi pe dincolo… Să dai explicaţii, vr’a să zică – deşi nici chiar tu nu le prea ştii.
Ceea ce autorii Facerii o şi fac, atunci când vorbesc despre celelalte „râuri” care ies din cel ce curge prin Grădină. Primul râu este Pison, şi el „înconjoară toată ţara Havilah, unde se găseşte aur… bedelion şi onix.” E simplu, nu? Tot ce avem de făcut este să arătăm pe hartă ţara Havilah, şi am găsit… Pisonul! Din păcate, Havilah nu apare în hărţi – sau, dacă vreţi, apare în mai multe locuri. Unii au spus că ar fi India – o ţară într-adevăr bogată în aur şi pietre preţioase. Asta ar face ca Pison să fie Indus, pe malurile căruia a apărut într-adevăr o civilizaţie aproape contemporană cu cea sumeriană din Mesopotamia şi cea faraonică din Egipt (cu centre la Mohenjo Daro şi Harrappa). Totuşi, Indusul nu „înconjoară” mai nimic, ci curge aproape direct din partea nordică a Pachistanului în Oceanul Indian. Şi se mai şi află la peste 800 de mile de gurile Tigrului şi Eufratului.
Să ne dea oare al doilea râu pomenit, Gihon, vreo localizare? Cum despre el se spune chiar mai puţine cuvinte decât despre Pison, am crede că este mai cunoscut – aproape tot atât de cunoscut ca şi Hiddekel. Deci, Gihon „înconjoară toată ţara Cush”. Aproape că putem crede că evreii cunoşteau Cush-ul tot atât de bine ca şi Ashurul… Deci, Gihon nu poate fi decât Nilul – s-au grăbit unii biblişti să afirme. Ei bine, chiar dacă Nilul, în imensul lui drum, face o mare buclă pe teritoriul Sudanului – exact acolo unde unii localizează Cushul (numit, de unii, Nubia), când nu-l plasează în Etiopia -, lucrurile nu stau chiar aşa. Distanţa dintre delta Nilului şi gurile Eufratului se numără tot în sute de kilometri.
Şi ce mai spune Biblia? Păi, spune, de exemplu, că Havilah nu se află în… India (numită Hoddu în una din ultimele cărţi scrise din canon, după cuceririle lui Alexandru Macedon; până atunci se pare că evreii nu auziseră de acest adevărat continent!), ci undeva în Peninsula Arabă. În Geneza 25.18, urmaşii lui Ishmael vor primi ca teritoriu de locuire Havilah, un ţinut situat „între Egipt şi Asiria”. Mai mult, se pare că exista un Cush tot prin Arabia. În istorie locuitorii „ţării lui Cush” sunt cunoscuţi ca şi „kosseanos” (de către greci), sau „kasiţi” de către istoricii moderni. Au fost membrii unui trib care, ieşind din peninsula Arabia, a cucerit Mesopotamia, distrugind imperiul amorit (a cărui cel mai vestit rege a fost Hamurabi) şi stopând dezvoltarea Asiriei timp de câteva secole. Kasiţii au stăpânit Ţara dintre Râuri între 1600 şi 1200îHr.
Eh, se pare că ne apropiem de un răspuns. Chiar dacă în acest moment Eufratul se uneşte cu Tigrus pentru a curge apoi pe o singură albie (lungă în acest moment de 250km), Shat-el-arab, pe timpul când Vechiul Testament era sub scriere cele două fluvii se vărsau separat în Golful Persic. Dacă e să considerăm că unul din celelalte două râuri, Pison, se vărsa în Golful Persic venind dinspre Est, dinspre Elam, iar Gihon era un ued care curgea dinspre Arabia tot în Golful Persic (şi care, datorită schimbărilor climatice, a dispărut între timp), atunci putem spune că Grădina era chiar acolo, la gurile Eufratului.
Acolo se afla marele oraş Ur, locul de unde Abraham a pornit în călătoria sa spre Ţara Promisă, ca şi multe alte oraşe mari şi bogate: Uruk, Nippur, Lakish, Shuruppak, Larsa, Eridu. Odată cu colmatarea gurilor şi retragerea Golfului, acestea şi-au pierdut din importanţa economică. Cucerite, distruse, cu sistemul de irigaţii mult redus, „grădina” s-a mutat mai spre nord, întâi în jurul Babilonului, apoi chiar mai spre Nord. Astfel că, în 2Regi 19.12 ni se spune, de fapt, unde este Edenul! În timpul asediului Ierusalimului de către Senaherib, regele Asiriei, se aminteşte despre „copiii Edenului din Telassar”. Tel-assur este o provincie a Asiriei, aflată pe cursul mijlociu al Eufratului, între Haran şi Mari. Desigur, e posibil ca scriitorul să fi înţeles printr-o provincie, întreaga ţară – cum de exemplu, am ajuns să extindem numele unei provincii romane din Asia Mică (Turcia de azi), Asia, întregului continent – ceea ce e totuşi cam greu de crezut, fiind amintite în acelaşi context alte cetăţi, provincii şi neamuri.
Deci, e foarte probabil ca miturile despre o „vârstă de aur” să se fi împletit cu amintirile unei explozii de civilizaţie la celălalt capăt al Cornului Abundenţei. Cercetătorii au încercat să găsească un loc Grădinii aici, pe pământ – de exemplu, pe o insulă din Golful Persic, în Bahrein, sau în Atlantida, Insula Fericiţilor, Avalon… Negăsind-o niciunde, au urcat-o în Ceruri. Uneori ni s-a părut că am găsit-o totuşi pe Pământ – până când „civilizaţia” a pângărit-o, făcând-o să dispară. Azi, doar idealiştii, utopiştii, mai cred că e posibil să transformăm Terra în Grădină, la est sau nu de Eden…

 

This entry was posted in Blog. Bookmark the permalink.

Leave a Reply