Întîlnire neprevăzută (Povestire SF)

 

Nick Sava- Galaxies, acrylic on canavas, 70×50

Steward J.M. Blanchet, astronaut pe nava U.T. Navy „Iberia”, priveşte plictisit peste aparate. Este în faza de rutină a călătoriei, undeva (aparatele pot specifica în detaliu unde anume, dar nu-l interesează) între orbita lui Marte şi cea a Centurii de Asteroizi. Singurul lucru important este că, în cel mult zece ore, trebuie să preia comanda navei, îndreptînd-o spre unul din asteroizi. Nu suficient de mare pentru a căpăta un nume şi un număr. Dacă numărul şi-l aminteşte cu greu, numele pe care i l-au dat oamenii în ultima vreme, de cînd a devenit unul din cele mai vestite resorturi spaţiale, este mult prea bine cunoscut: Ariba!

Disperaţi de evoluţia climei pe Planeta Mamă, de creşterea aiuritoare a populaţiei, dar mai ales de moda ultimelor două secole, cea care aproape impune fiecărui locuitor să-şi petreacă vacanţa într-un resort maritim, oamenii au fost nevoiţi să folosească fiecare petec de pămînt pe care tehnologia poate planta o fîşie de nisip alb-auriu, cîţiva kilometri pătraţi de ocean populat cu faună, un soare arzător şi o briză iodată. Aceste petece au devenit atît de rare – practic, coastele tuturor mărilor şi oceanelor, inclusiv ale insulelor naturale şi artificiale au devenit plaje! –, încît preţul lor a devenit absolut exorbitant. Nu e de mirare că s-au căutat alte soluţii – şi ele au fost găsite: în spaţiu!

Încă de la început, dezvoltatorii şi-au dat seama că procesul de teraformare a planetelor şi marilor sateliţi (inclusiv Selena) este mult prea dificil şi lent: respectivele corpuri cereşti au prea multă inerţie. Mult mai facilă este teraformarea completă a unui corp de dimensiuni relativ reduse – un asteroid, de pildă -, odată învelit într-o carcasă transparentă care să ţină afară frigul şi radiaţiile mortale ale spaţiului. Realizarea habitatului este o operaţie relativ simplă, iar restul e tehnologie pură: mişcarea aparentă a unui „soare” artificial, valurile şi mareea, rotaţia „diurnă” a „planetei”, presiunea atmosferică – inclusiv gravitaţia comparabilă celei pămîntene -, compoziţia aerului, briza marină (inclusiv, pentru variaţie, cîte o ploicică sau chiar furtună)… În corpul asteroidului sunt adăpostite, pe lîngă uzinele mecanice, hangarul navetelor spaţiale, depozitele de tot felul, hotelurile, restaurantele, cazinourile, sălile de sport… Clipele petrecute „all inclusive” în astfel de resorturi seamănă întrutotul celor petrecute în cele mai vestite resorturi terestre. Partide de scuba dive permit urmărirea „pe viu” a vieţii submarine, chiar mai bine decît în marea majoritate a resorturilor pămîntene – care, desigur, nu sunt toate situate în mările calde… Şi care, pe deasupra, se luptă din greu cu poluarea globală.

Nu e de mirare, deci, că cererea de rezervare pe aceste resorturi era extraordinar de mare: listele se întindeau pe ani de zile, deşi numărul resorturilor creştea cu cel puţin unul pe an! Agenţia nu avea absolut nicio problemă să angajeze lucrători, inclusiv entertaneri care erau dispuşi de orice. „All inclusive” pe un astfel de resort, unde legile Uniunii Terestre nu  se aplicau cu prea multă stricteţe, însemna chiar asta: all inclusive! Doar imaginaţia clientului putea avea limită şi Agenţia încerca să o suplinească şi pe aceea. Turiştii nici nu-şi dădeau seama cînd ajungeau la resort, puşi în alveole în care petreceau cele douăzeci de zile de călătorie în somn.

Desigur, Stewie auzise mult vorbindu-se despre „resorturi” pe cînd îşi desfăşura activitatea de pilot în cadrul Navy. După pregătirea, care durase aproape un deceniu, petrecuse alţi cincisprezece în diferite misiuni, urcînd pînă la gradul de comandor. Aşa că, la pensionare, i se păruse cea mai justă decizia de a continua să lucreze ca pilot – de data asta pentru Agenţie, pilotînd una din navetele închiriate de ea. Acesta era primul drum. Aştepta ca un licean clipa asteroizării, cînd, după cele douăzeci de zile de drum, îl aşteptau zece zile de vacanţă invidiată de marea majoritate a pămîntenilor! O vacanţă pe lună – nu era rău deloc!

Desigur, pînă să întîlnească acele hurii despre care auzise atîtea, nu i-ar fi displăcut să le aibă alături pe vreuna din femeile pe care le iubise de-a lungul vieţii. Alături de care, gîndeşte acum cu părere de rău, nu avusese posibilitatea să pretreacă prea mult timp. De aceea nu poate, deocamdată, să se bucure de gîndul că printre zecile de miliarde ale Terrei există şi vreun urmaş al său. Dar soarta îţi decide deseori cursul vieţii. De exemplu, ar fi trăit fericit alături de Berthe. Ea fusese prima, abia ieşise din adolescenţă. Îi fusese colegă la Academie, au fost o perioadă scurtă colegi ca piloţi in training – dar datoriile îi despărţise; nu o mai întîlnise niciodată…

Sau Flora. Ea era medic la Centrul Sanitar al Flotei a V-a, la Fairbanks. El a avut acolo baza în primii trei ani. De cîte ori se întorcea din misiune, pînă să plece din nou, locuiau împreună. Pe urmă el pleca şi ea rămînea singură, aşteptîndu-l. Pînă n-o mai găsise… Thais făcea crize de virtute de cîte ori se reîntîlneau, în Manila. Recunoştea că îl înşeală cu alţi bărbaţi. „Nu m-am legat de nimeni, dar e atît de greu să fii singur!”

Au mai fost cîteva. Culmea, pe toate le-a iubit. Nu a înşelat pe nimeni, pînă cînd soarta nu i-a despărţit. De fiecare dată, separarea finală de ele l-a marcat. Mai ales că începuse să se observe consecinţele zborurilor lui superluminice galactice: în timp ce peste el timpul trecea aproape normal (cei cinsprezece ani de serviciu îi puseseră în cîrcă doar vreo două decenii), peste ele efectul timpului era devastator! Nu era deloc sigur că Flora, de exemplu, nu împlinise de mult anii de pensionare, dacă mai era în viaţă, de fapt. Femeile tinere şi frumoase îmbătrîniseră, se trecuseră, se topiseră – ca zăpezile copilăriei. Aşa că, oricît de mult şi-ar fi dorit, realiza că dorinţa de a-şi petrece vacanţele alături de una din aceste iubite nu avea sens.

„Aşa crezi?” auzi pentru prima dată Vocea. Venea parcă de peste tot. Nu era puternică, mai curînd părea o şoaptă, dar avea atîta putere în ea, atîta autoritate, atîta conştiinţă adîncă…

Stewie se răsuci, privind în toate direcţiile. Privi apoi spre aparatele de bord. Totul părea cît se poate de normal. Nu îşi putea da seama de unde venea Vocea.

„Nu aşa mă vei găsi. Doar cu inima. Nu cu simţurile, nu cu mintea…”

„Ce glumă e asta?” Stewie simţea că, în ciuda anilor de experienţă, în care trecuse prin cele mai de neprevăzut situaţii, se pierde cu firea.

„Comandor Blanchet, sunt extrem de dezamăgit. În ciuda evoluţiei de sute de mii de ani, în ciuda nivelului de civilizaţie atins, în ciuda, chiar, a nivelului de educaţie personal, umanii sunt totuşi, parcă, neschimbaţi. Gîndiţi nu mult diferit decît o făceaţi în urmă cu milenii!”

„Dezamăgit?” se miră, cumva, pilotul.

„Doar eu v-am creat. M-aş fi aşteptat să iasă mai bine. În general, de obicei, iese mai bine. Problema rămîne nivelul liberului arbitru.”

„Dom’ne”, se împotrivi Stewie, „fără liber arbitru nu se poate! Ce, suntem animale?!”

„Pardon, pardon, şi animalele au liber arbitru. Cît se poate de fin ajustat! Îngerii nu au, cei necăzuţi, desigur – dar asta e o altă problemă. Deci, problema rămîne reglajul… Am greşit în cazul vostru, asta e.”

„Păi, unde ai greşit?” Blanchet începu să creadă că vorbeşte în vis.

„Mă cam plictisisem şi eu să folosesc aceleaşi settings. Mai experimentam, vroiam să văd pînă unde se poate merge. La animale, de exemplu, liberul arbitru este limitat de legile supravieţuirii speciei. Animalul îşi va face, deci, de cap, doar pînă la un anumit punct. Apoi, dacă pune în pericol viaţa semenilor, este îndepărtat. În schimb, la fiinţele raţionale am pus o genă specială, în sensul că am creat-o special pentru ele, hehe…”

„Şi, cu umanii, ce este?”

„Păi, am văzut de la început: o zbîrcisem. Ce am făcut? Am atenuat acţiunea acestei gene. Semnalul de alarmă se aude, dar în rare excepţii are efect de blocaj. Aşa că umanul face… da, exact: cum îl taie capul! Îşi pune în pericol, uneori, nu doar propria existenţă (eludînd, astfel, instinctul de supravieţuire individual), ci şi a celor din jur: familia, comunitatea, societatea, chiar specia! Chiar Viaţa, dacă poţi înţelege! Lucru neauzit pînă la ei.”

„Şi nu ai putut face nimic?”

„Păi, ce era să fac? Doar să-mi stîrpesc aberaţia. Chiar am fost gata-gata s-o fac, de cîteva ori. Dar mi-am zis să vă păstrez ca un fel de… cobai. Să văd ce se întîmplă. În fond, pentru mine Timpul nu are semnificaţie. Învăţ din această experienţă, creaţiile mele din ultimul timp sunt mult îmbunătăţite. Mă aştept ca, la un moment dat, să dispăreţi singuri… Pînă atunci, mă mai distrez urmărind felul în care vă folosiţi acest liber arbitru. Ştii, apropos, acel tip, Murphy, are dreptate: dacă între două soluţii una este greşită, inevitabil o alegeţi pe aia. Mai mult, dacă ambele sunt greşite, o veţi alege pe cea mai catastrofală. Iar dacă nici una nu are efecte negative, veţi inventa o a treia soluţie, absolut greşită, pe care o veţi şi aplica. Hahaha”

„Te distrează, eh?” spuse Stewie, dintr-o dată înfuriat.

„Păi, ce să fac. Văzîndu-vă, ştiu că nici eu nu sunt perfect. Nu sunt infailibil. Doar că, de cele mai multe ori, fac alegeri bune.”

„Bune pentru cine? Poate pentru tine…”

„Oh, nu, în niciun caz. Conform codului, pentru supravieţuirea Creaţiei. Uneori, ca să o salvez, trebuie să las vreun individ – chiar vreo specie – să dispară. Cum s-a întîmplat cu reptilele… Asta doar dacă nu îşi găseşte o nişă potrivită. Unde nu am aplicat acest cod se vede… chiar în cazul Terrei.”

„Şi ce se va alege din noi?”

„Încă nu ştiu. Liberul arbitru prezintă, uneori, surprize. Şansa vieţii pe Terra este la un minim – dar nu ştiu dacă se va sfîrşi. Poate că acea surpriză care ar putea duce la supravieţuire e tocmai această experienţă a insulelor artificiale astrale. În fond, ea vă scoate în spaţiu. Mai daţi puţine şanse să respire Pămîntului… Pînă atunci, fac nişte teste pe voi, piloţii…”

„Ce fel de teste?”, nu înţelese Blanchet.

„Uite, vă las – alegîndu-vă aleatoriu – să vă manifestaţi o dorinţă. Una singură! E de mirare ce au putut alege ceilalţi, hihihi. Cred că şi tu vei face la fel – deci, nu mă aştept la mari surprize. Vreau doar să bifez, dacă vrei, o listă. O confirmare că alegerea mea e mai mereu bună: că eşti la fel ca ceilalţi.”

„Ce mi-aş dori cel mai mult? În acest moment, să îmi întîlnesc pe Ariba una din iubitele din tinereţe. Tinere, cum erau… Încă nu m-am hotărît care.”

Hohotul Vocii depăşi, pentru prima dată, nivelul şoaptei.

„Aşa cum am bănuit. Dorinţe minore, mediocre, egoiste, absolut personale, de moment… Dar e a ta, s-o faci. Ai grijă ce ceri, că ţi se va da!”

În liniştea lăsată, mintea lui Stewie începu să lucreze cu frenezie. Care, dom’le? Flora? Thais? Echo? Helois? Blanche? Berthe? Poate Jeane, fecioara? Pe urmă îi veni să rîdă. Îşi aminti de versurile unei balade antice franţuzeşti. Cît de asemănătoare numele, amintirile… Rosti cu voce tare:

„Mai ou sont les neiges d’antant?”

***

Cînd, după cîţiva ani, un echipaj al U.T. Navy „Thasos” dădu întîmplător peste nava „Iberia” – declarată de mult timp dispărută în spaţiu – avu o mare surpriză. Cabina navei era plină cu o masă compactă de zăpadă.O defecţiune în sistemul de control menţinuse temperatura în cabină la minus 100C, astfel că zăpadă nu se topise. Corpul pilotului, îngropat în zăpadă, era perfect conservat.

„Curios. Sufocat, strivit. Am mai întîlnit o singură astfel de simptome, la cadavrul unui schior omorît de o avanlanşă în Alpi. Dar în cabina unei navete, în spaţiul extra-marţian…?!”

Turiştii, conservaţi în alveolele din cală, au ajuns, cu mare întîrziere, pe Ariba. Nu numai că vacanţa lor începu mult mai tîrziu decît speraseră, dar chiar ei adunaseră cîţiva ani la vîrstă… Urma ca Agenţia să se confrunte cu nişte penalizări masive. Ultimul cuvînt în acest caz a aparţinut comandorului Joseph B. T. Artwiller, căpitanul navei:

„Cred că vor fi mult mai puţini doritori să lucreze pe navetele Agenţiei spre resorturi. Acesta este al şaptesprezecelea caz, şi nu neaparat cel mai curios. Mă întreb cu cine naiba se întîlnesc pe drum…”

 

 

 

This entry was posted in ARTICOLE and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply