Nick Sava – Poveste cu stafii (Din ciclul Ucenicia unui jurnalist)

 

 

Nick Sava – Zeiţa albă

Sunt unii romani ajunşi pe-Aiurea, care se cam feresc să se afirme români. Sigur, cu toţii suntem „cetăţeni universali”, inclusiv (mai nou) ai Europei Unite, ce importanţă are (noi nu-i dăm nicio importanţă) că am fi români? Dar dacă tot trebuie să spunem de unde suntem (accentul de imigrant ne dă de gol), ne dăm din Ungaria, Serbia, chiar Oltenia – dar mai ales din „Transilvania”. Nu Ardeal, ci întotdeauna Transilvania. Nu ştiu dacă cineva a auzit vreodată de Oltenia (putem fi întrebaţi dacă asta e în Rusia, sau chiar în Ţara de Foc…), dar de Transilvania sigur au auzit: ţara de baştină a lui Dracula. Asta face imediat să devenim interesanţi, exotici (până nu ne apucă să explicăm că Dracula a fost Vlad Ţepeş, eroul…). Da, Dracula este cel mai cunoscut personaj românesc, transformat în trademark şi material de export…

Cu aceste gânduri m-am apucat să scriu un articol despre stafii. Şefu mi-a spus: „lasă Unirea, nu mai interesează pe nimeni!” „Atunci Eminescu. Ştiţi, luna Ianuarie…” „Cui îi mai pasă de Eminescu?!” „Să scriu despre ceauşescu?” „Bă, dacă vrei să scrii despre stafii, de ce nu scrii despre Dracula? Ieşi afară!”

Ce naiba să scriu despre Dracula? Recunosc, nu am citit cartea lui Stocker, nu am văzut nici filmul lui Coppola… dar am auzit că lumea (vestică, ba chiar şi de pe la noi) e plină de „vampirologi”, de „draculalogi”. Şefa lor, Mamma di tutti, se pare că e o canadiancă (ţară care nu se poate lăuda măcar cu o casă bântuită de stafii!), care organizează simpozioane „în Transilvania” şi Revelioane la Prundul Bârgăului… Ce să scriu eu, care habar nu am?

Pe urmă mi-am făcut curaj şi mi-am zis că dracu e întotdeauna mai negru decât pare, şi că ar fi o greşeală să limitez prezenţa stafiilor doar la Transilvania. Uite, am pomenit de trei „fantome” în doar trei întrebări simple (şi năroade) puse Şefului. O fi plină ţara de stafii, strigoi, năluci, fantome, vampiri… Chiar şi pe timpul lui Caragiale erau prezenţi (vizibil), nu aminteşte el despre Bampiru, de cei ce sug sângele poporului suverane?

M-am apucat să mă uit în jur, să văd despre ce pot scrie. Lăsându-l pe bampiru de ceaşcă deoparte, dăm imediat de fantomele de terorişti. Au împuşcat, au ucis, au „destabilizat” (ba nu, asta au făcut-o cei cu sula în coaste…), au băgat aşa o groază în populaţie că oamenii au sărit la pieptul Salvatorului (cu tot frontul lui). Pe urmă s-a văzut că erau doar nişte năluci, nu au existat, ni s-a părut…

Pe urmă au apărut tot felul de „umbre vechi”. În noul Parlament, vreau să zic. Am scăpa de ele, dar cum poţi alunga stafiile? Cu apă sfinţită, aţi zice – dar de unde apă sfinţită? Poate din Iordan? Că stafiile din biserica română nu mai pot sfinţi nici măcar locul (spaţiul) ce îl ocupă! Cum ar putea-o face când şi ele sunt bântuite de tot felul de stafii ce le alungă somnul? (Prin asta înţeg note informative, state de plată la secu, acorduri de informatori… în mare parte rămase fantome – bănuite că ar exista, dar pierdute prin dosare ţinute pierdute.)

Deci, le putem vedea la lucru (vorba vine…) prin Parlament, Senat, Guvern. Care e calitatea unei stafii? Că ocupă locul de pomană. Că cel mult şopteşte – dar nu face nimica. Uneori îţi strigă în urechi, umplându-te de groază – fără a ieşi altceva din asta. Îi recunoaştem? Şi sunt nişte bampiri ce nu s-a pomenit! Despre unii din ele – vorbesc de stafii! – (nu mulţi, e drept) se poate afirma că nici să fure nu ştiu. Poate că sunt mai imateriale decât celelalte (stafii), se vor, ca orice stafie curată şi săracă, amintiţi alături de Dracula…

Dar alte „umbre vechi”? Le găsim unde vrem şi (mai ales) unde nu vrem. Prin tot felul de comitete, comiţii, asociaţii, uniuni… Să luăm de exemplu Academia (nu am în vedere pe nea Nae Caţ). Ajunse acolo (stafiile) de câteva decenii pe tot felul de merite „de clasă”, politice, relaţii şi pile… Nu mai poţi scăpa de ele! Chiar şi acum, când o nalucă ajută pe cineva de „Sus”, pac! îl face academician. Pe bună dreptate, îşi zice năluca, dacă şi bampira de Leanţa a fost academiciană, eu sunt mai prejos? Nu e. Şi să nu se amestece societatea civilă (şi asta o stafie!) în treburile noastre, arătând cu degetul la vreo nălucă a noastră cum că a fost o stafie securistă bântuind cercurile românilor fugiţi – afirmăm cu aplomb: o făceau din patriotism! Îmi dau seama că stafiile sunt cu mult mai patrioate decât oamenii obişnuiţi cărora, vorbind vulgar, li se cam rupe de simboluri naţionale. E drept, stafiile sunt mult mai bine plătite pentru a fi patrioate, şi au o pensie ce ţine cu adevărat de paranormal!

Alte năluci (să nu le spunem gogoriţe)? De exemplu, Justiţia. Care justiţie, mă puteţi întreba. Nu ştiu, nu am întâlnit-o. Nu cunosc prea multe femei legate la ochi – hehe, cunosc mult mai mulţi bărbaţi… Despre ea putem spune ca poetul: astăzi o vedem şi nu e! Asta pentru că a sublinia că este totuşi o oarece deosebire faţă de Justiţia de pe timpul comuniştilor. Atunci ea nu era, nici n-o vedeam… Cum se manifestă această Justiţie (dincolo de a avea, recent, o stafie de ministru care ori nu face nimic, nici măcar nu susură, ori există doar pe o hârtie – nesemnată)? Păi, găseşte hârtii pe post de stafii în mai toate dosarele nălucilor, motiv să le tragă un NUP de să le meargă fulgii! Uneori, unele stafii care o populează mai ceva ca vestita casă din Amytiville, arată cu degetul la colege ale domniilor lor care au ocupat posturi (de invidiat) „pe căi politice”, numite (ca să vezi! Fantomele pot fi numite! Desigur, dacă ne gândim că şi Belfegor, Fantomas, Dracula, Ilici…) şi nu „alese”, care nu au trecut măcar examenul-fantomă. Iar DIICOT – ce fantomă! Luându-mă  de avocaţii ce apără „victimele”, modul de lucru a DIICOT e cam aşa: ia o carte groasă (să zicem, Pagini Aurii), o deschide la întâmplare (nu ştiu dacă legaţi la ochi…) şi pun degetul pe un nume. Atunci, îşi spun:hai să îi facem ăstuia dosar! Biata „victimă” se trezeşte acuzată de tot felul de „aiureli”. Doar întâmplător ea, victima, este baron, afacerist, consilier, poliţai, ministru… Nu am auzit ca fantomaticul deget al DIICOT să cadă  întâmplător pe un nea Vasile Pătlăgea, de la et. 3, cărător cu cârca…

Mai sunt, mai sunt… ce ziceţi de bampirismul preşedintelui? (hăhăhă) „O anumită parte a presei” (nu ştiu care. A Vântului, a Dinului, a pc-ului…) vântură fantoma sângeroasă a tiranului, a despotului, a celui care vrea să ne mănânce libertăţile. Desigur, fantoma de bampir nu are mare putere – decât că e cam harismatic, lucru de mirare la o fantomă (stafiile „normale” nu se bucură de aşa ceva); dar râsul lui (hăhăhă) nu mai înşeală pe mimeni – mai ales, nu pe stafiile „deştepte” (sau „băieţii sunt „deştepţi”? Enfine…)

Ar mai fi Curtea Regală. Ce părere aveţi de aceste fantome ale trecutului? Niciuna, desigur, decât că a fost şi vrea să devină, dacă i se dă voie, continuatoare a lui Dracula. A supt deja câteva milioane – spun anti-monarhiştii, nebăgând de seamă că cele mai insubstanţiale stafii au supt mult mai mult. Acum a desfiinţat legea salică „a pământului” – precis, tot pentru a suge din plin de la bietul popor. Că sunt aceste stafii mai ceva ca ţânţărimea din Deltă, pe când se duc stafiile la pescuit…

În sfârşit, uneori chiar poporul devine nălucă. Dispare ca stafia în bătaia soarelui de dimneaţă. Unii zic că sunt în Spania sau Italia, alţii zic că se uită la TV la poveşti idioate, alţii zic că sunt în crâşmă. Doar pe la alegeri nu sunt. Uneori nu îi materializezi nici cu mici şi ţuică! Nu se manifestă nici în viaţa civică – la concurenţă cu fantomele din parlamente… La naiba, prea multe stafii! Mă duc la Şefu să îmi mărturisesc nehotărârea. Despre Dracula nu pot scrie, nu interesează pe nimeni; despre alte stafii da, dar poate interesează pe prea mulţi… „Ce zici, Şefu?” „Bă, din tine nu va ieşi niciodată un jurnalist sadea! Ce-mi vii cu poveşti gotice – aici suntem în România! Scrie mai bine despre fotbal.”

Îhîm, îmi zic. Alte fantome… Poate e mai bine să devin şi eu stafie. Poate îmi iese şi mie ceva…

 

 

This entry was posted in ARTICOLE and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply