Nick Sava – Suplimentul Ştiinţific din vol "Ucenicia unui jurnalist"

 

Nick Sava – His Friend, acrylic on canavas 10×7

În dimineaţa asta Şefu’ ne-a chemat la o şedinţă fulger. Era puţin mai morocănos ca de obicei. Poate nu îi priise micul dejun, poate nu dormise acasă…

– Tirajul a fost redus, ne comunică el, încruntat – semn că îşi blama redactorii de aceast neajuns. A treia oară în jumătate de an! Patronul e supărat, a zis că ne dă afară pe toţi. Mai bine, cumpără un al doilea post de televiziune.

Toţi colegii mei mârâie. Vocea gruzinului, mai bărbată, se poate discerne:

– Nu a doua. Ar fi a patra…

– Încercaţi să-l înţelegeţi şi pe el, se milogi Şefu’. Toate s-au scumpit…

– Mie îmi spui?! explodă Şerbănescu, zis Făcăleţ . I se zicea aşa bănuit fiind că nevasta îi face educaţie utilizând ustensila folosită la preparatul mămăligii. În cazul lui Şerbănescu, mămăliga doar bolboroseşte… Nevasta cheltuie de trei ori mai mult decât anul trecut!

– Bine, bine, nu despre asta e vorba, luă Şefu frâiele şedinţei-fulger în mână. Trebuie să facem tot ce… să facem pe dracu în patru să readucem din nou cititorii înapoi!

– Cum, dacă patronii înmulţesc numărul de posturi TV? Îşi dau cu dreptul în stângul…

– Tu ce rânjeşti? mi se adresează Şefu. Doar nu era să îi pomenesc de pleonasm… aşa că inventez la iuţeală:

– Ştiţi? Ăăăă… Mă gâdeam la un supliment.

– Ştim. Bă maestre, bă specialistule (vocea devine o imitaţie relativ proastă a celei a lui Tomiţă din nu ştiu ce scheci), crezi că inventezi tu ziaristica? Ehei, probabil şi pe timpul lui Eminescu existau suplimente!

Ridic braţele, predându-mă. De unde era să ştiu eu că şi Poetul a apărut în suplimente? Omul cât trăieşte învaţă…

– Stai să-l ascultăm, îmi sare în apărare Nuţica. Am aflat mai târziu că şi ea propusese ideea unui supliment literar. Fără succes, desigur.

– Şi să-l mai ascultăm, ăi? zise veninos Piţurcă, domnul Vasilache, sportivul. Porecla îi vine nu de la contestatul antrenor, fost pomanagiu, ci de la o expresie folosită destul de des de autorul rubricii de sport: „şi tăt daţ jina pi ţurcă?” Evident, se referă la al doilea… hm, unul din sporturile naţionale. După fotbal, oină şi luat/dat şpaga…

– Aşa, aşa.. Ia vino bă cu propuneri concrete. Tot nu ai nimic de făcut…

 

M-am făcut că nu aud critica (destul de justificată), şi m-am apucat să schiţez câteva articole, am găsit pe undeva un rebus tematic, nişte „curiozităţi”, sfaturi practice… Îmi şi vedeam numele apărut în ziar: „Supliment tehnico-ştiinţific realizat de…” Vă dau nişte mostre de articole propuse.

***

 

PROODUŞII MACRO-MOLECULARI ROMÂNEŞTI, DE FAIMĂ MONDIALĂ

În ciuda batjocurii la adresa sinistrei şi a colectivului condus de ea, faimoşi în lumea chimiei de sinteză, cercetătorii rămaşi neîmpuşcaţi au fost răzbunaţi. Un produs românesc folosind cauciucul românesc de origine cu adevărat românească a impresionat prin fiabilitatea lui extraordinară.

Totul a pornit de la dorinţa, făcută deseori publică, a lui Trăian Bârzoi din satul Leuşteni, judeţul Vaslui, de a sări cu paraşuta. Şi-a vândut un petic de pământ şi cu banii respectivi, deşi nebăut în acea dimineaţă, a dat fuga la Clubul Paraşutist din apropiere. După câteva ore de instructaj şi câteva sărituri din turn, dl. Bârzoi a fost urcat în avionul (cam rablagit) al Clubului şi urcat în cer, de unde a efectuat primul salt cu paraşuta a vreunui sătean leuştenean.

Inspectorii încearcă să găsescă explicaţii dispariţiei (premature) a eroului. Încă nu s-au decis dacă a sărit cu rucsacul, a uitat să tragă de inel, sau nu ştia să numere până la zece. În schimb, la aflarea veştii că tenişii acestuia, made in Romania, supravieţuiseră uluitor, şeful laboratorului unde a fost cercetat cauciucul de sinteză românesc, şef de catedră la una din universităţile particulare, a declarat:

„Închipuiţi-vă uimirea şi bucuria noastră când am aflat despre accident. Tenişii domnului Bârzoi au fost găsiţi intacţi! Este prima confirmare mondială despre calitatea superioară a cauciucului românesc. Nu chiar totul făcut pe timpul comuniştilor şi de atunci încoace e de proastă calitate! Tenişii, dar şi produsele macro-moleculare româneşti, pot sta cu cinste alături de orice realizare cu faimă mondială. Ar trebui să scriem mai des despre astfel de realizări!”

 

 

PĂPUŞA GONFLABILĂ

Nu acelaşi lucru, din păcate, se poate spune despre un alt produs românesc, folosind cauciucul dovedit deja de foarte bună calitate: păpuşa gonflabilă.

Acum câteva seri, domnul Mircea Pandelache din Braşov, strada Printre Ziduri 17 bis, părăsit de nevasta – dusă, susţine el, „la muncă în Italia” -, şi-a cumpărat o păpuşă gonflabilă. Dar ieri a apărut cu ea sub braţ, dezumflat (şi dezumflată, sub formă de balot paralelipipedic), la oficiul ANPC (cunoscut sub terminologia populară de „protecţia consumatorului”), reclamând faptul că „una am plătit şi alta am primit”.

Din spusele domniei sale, păpuşa se încăpăţânează să piardă aer, astfel că din gabaritul rubensian (care îi aminteşte de constituţia consoartei plecate) ajunge, şi aici folosim imaginea poetică ad-hoc a dlui Pandelache, „o sfrijită de femeie-şnur, fără ţâţe fără cur, ca în revistele de modă”. Mai mult, păpuşa are obiceiul să scoată nişte sunete intraductibile, dar nicicum de femeie în orgasm, aşa cum fusese asigurat de vânzător că se va întâmpla. Pentru a demonstra temeinicia acuzaţiilor sale, dl. Pandelache a umflat păpuşa şi a trecut la o demonstraţie practică, concludentă. „Puteţi crede că o femeie scoate astfel de sunete?”a întrebat retoric, gâfâind, păgubaşul, întrebare la care nici măcar doamna Angelica, cu faţă de gospodină blajină, nu a avut replică. Membrii „protecţiei” au trebuit să îi dea dreptate, drept care s-au îndreptat cu toţii către sediul sex-shopului împricinat; acesta, nefiind departe de birou, păpuşa nu a mai fost dezumflată, atrăgând atenţia trecătorilor că „ceva se întâmplă”.

La magazinul „Viaţa în roz”, după ce a dovedit cu bonul că într-adevăr achiziţionase păpuşa din acel loc, domnul Pandelache a trecut la demonstrarea în faţa personalului (şi a câtorva clienţi) temeinicia afirmaţiilor lui. Pentru a se ajunge la o concluzie informată, a testat-o şi pe domnişoara Biju, chemată din vecini, care a scos cu totul altfel de sunete pe când mima orgasmul (fapt pentru care, mai târziu, domnul Sztibor, patronul magazinului, a folosit cuvinte mai puţin prieteneşti: „Isztenem, te curva. De ce îţi dau bani?! Nu puteai să te prefaci?” Domnişoara Biju a îngăimat doar: „Piszta, dar m-am prefăcut”…)

Constatând îndreptăţirea plângerii domnului Pandelache, comisia „apărării” a decis ca produsul numit „păpuşa gonflabilă” să fie înlocuit, plătindu-se părţii vătămate şi suma de 3000 lei pentru daune de tot felul. După îndelungi eforturi, dl. Pandelache s-a decis pe care din cele şase păpuşi aflate în stoc să o ia acasă. Toate pierdeau aer – mai puţin aceasta, care avea supapa stricată şi nu se mai putea dezumfla. „Nu-i nimic, îmi aminteşte de Lenuţa”, făcu el referire la nevasta plecată. A dat şi o declaraţie că nu va avea pretenţii mai târziu.

Aşa s-a terminat, fericit, întâmplarea. Membrii „apărării” s-au întors la birou, dl. Pandelache a plecut cu păpuşa rozalie sub braţ (spre bucuria puştimii din autobuz), patronul Piszta e pe cale să dea în judecată fabrica producătoare de păpuşi româneşti, doar domnişoara Biju a fost scandalizată. „E strigător la cer!” a afirmat ea, cu glas ridicat. „Capitalismul ăsta ne ia pâinea câştigată cinstit cu aceste surogate defecte. Nu, femeia româncă nu este ca aceste păpuşi de import, fabricate în ţară! Mă văd nevoită să schimb trotuarul, sunt sigură că voi găsi unul mai decent la Roma.”

 

 

MAŞINA DE DAT ŞUTURI ÎN CUR

Aseară, în prezenţa a numeroşi invitaţi, a avut loc lansarea în premieră mondială a unei realizări epocale a Institutului de Cercetare „Robotul Românesc” (ICRR), aflat în subordinea unuia din Ministere. Invenţia aparţine totuşi de domeniul „Educaţie”, după cum a declarat dl. dr. doc. Criastian Mândroiu în alocuţiunea de prezentare.

„Maşina de dat şuturi în cur, numită de noi STRC-4, este o invenţie sută la sută românească, cu scop educativ care, credem noi, va revoluţia sistemul. Gândiţi-vă numai: ea va fi tatăl care ne dojeneşte cu dragoste, profesorul care ne mustră cu intenţii din cele mai nobile, prietenul care ne sfătuieşte când greşim, şeful care ne admonestează îngăduitor, securistul care ne îndeamnă să jucăm un rol patriotic… Şi asta nu în gura mare, ştirbindu-ne reputaţia, creîndu-ne stres şi depresie – în scurt, făcându-ne de râs. Căci, cine nu greşeşte? Mai mult, acest ultim model, rodul a peste un deceniu de cercetare asiduă, are caracteristici psihologice: intervine înainte de a se face greşeala! O preîntâmpină – pentru a folosi un termen de specialitate. Cum? Uitaţi-vă. Mecanismul se prezintă ca un picioruş „din cel mai fin”, cum zicea… ăăă… – construit totuşi din cele mai tari aliaje cunoscute la acest moment -, în interiorul căruia se află parte din creierul electronic al robotului. Restul se găseşte în acest bocăncel (am folosit modelul bocancului infanteristului român din Primul Război Mondial, când se mergea mult pe jos! Mai puţin mirosul.). Ataşat de curea, pe sub taior sau frac, ori de câte ori e nevoie, va da un şut în cur. Se ştie că bătaia la cur suie mintea la cap – acesta a fost deviza noastră!

Maşina a fost testată cu succes asupra unui Parlamentar care s-a oferit voluntar, în schimbul unor avantaje substanţiale, experimentului. Într-adevăr, în ziua respectivă domnia sa nu a făcut nici o prostie! Nu a dormit, nu a citit ziarul, nu a votat când trebuia să respingă, nu a respins când trebuia să voteze, nu a dezlegat rebus, nu a citit ziarul, nu a vorbit la celular, nu a bârfit, nu a tropăit, nu a aclamat, nu a vorbit neîntrebat, nu a lipsit nemotivat – nici măcar nu a căutat motivaţii… E drept, seara nu a prea putut să stea pe fund, dar gândiţi-vă la reforma pe are o poate aduce STRC-4 în activitatea Parlamentului românesc! Dacă se aprobă folosirea robotului, desigur…”

După încheierea discursului, punctat deseori de aplauze din partea celor prezenţi (lucrători ai laboratorului, membri Institutului şi rudele acestora), s-a trecut la demonstraţia practică. Cu multă greutate a fost găsit un voluntar, dl Iosif Dudău din Dej, aflat întâmplător pe acolo, care pentru numai om mie de parai a acceptat să i se lege STeReCe-4-ul de curea. Dl. dr.doc. a apăsat pe un buton şi… nimic. A verificat totul din nou, a apăsat pe buton – nimic.

– Domnu… Dodă?

– Dudău, dar îmi puteţi spune Vică…

– Da, domnule Dudău, v-aţi gândit la ceva?

– Eu? Nuuuu. La nimica.

– Hehe, dacă nu vă gândiţi la ceva, e normal ca maşina să nu reacţioneze. Trebuie să vă gândiţi la ceva rău, imoral…

– Imoral? Ce-i aia?

– Ştiţi? că bateţi pe cineva. Îl daţi în judecată. Îl furaţi…

– Astea sunt imorale? Aşa gândesc de obicei…

Nimic.

– Te-ai gândit?

– M-am. Că am venit la Bucureşti să mă judec cu şogorul Toader pentru o limbă de pământ. Nu că ar fi a mea, dar de ce să fie a lui? Nu?

– Da. Dr. doc Măndroiu desface „bocancul” şi verifică circuitele, după care exlamă triumfător:

– A fost sabotată! Uitaţi aici, două fire sunt tăiate. Experimentul trebuie reluat altădată.

Aşa s-a terminat lansarea oficială pe piaţă a „Maşinii romaneşti de dat şuturi în cur”. Cârcotaşii au zis ulterior că era inevitabil să se termine aşa. „Doar o singură maşină de dat şuturi în cur , în întreaga lume, putea să nu le dea: maşina românească de dat şuturi în cur.” Sperăm că organele vor interveni împotriva acestei trădări şi discreditări a României! Şi vor găsi şi mâna vinovată a teroristului care a sabotat maşina.

Într-adevăr, aflăm că organele securităţii (nu ştim care din ele) s-au sesizat. Nu ştim dacă se vor lega de cârcotaşi, sau vor găsi mâna vinovată (poate e cea a Parlamentarului, care oricum are imunitate), dar s-au arătat interesaţi în cumpărarea invenţiei. Cum spunea, întrebat (neoficial), un ofiţer: „Da, prin reprogramare maşina poate da bocanci oriunde. Şi în burtă, şi în coaste, şi în gură… Da, domnule, vremurile s-au mai schimbat. Nu mai găseşti mulţi ofiţeri care să găsească plăcere în a da şuturi cu propriii lor bocanci.”

***

 

Şefu a citit tăcut şi tot mai încruntat proiectul meu. S-a adâncit în fotoliul din piele, privind la mine ca prin sticlă.

– Ştii, Şefu, am rostit mai mult să rup tăcerea grea, mai pot găsi câteva curiozităţi, sfaturi, câteva articole…

La aceste cuvinte privirea i-a devenit lamă, să mă radă şi alta nu.

– Curiozităţi. Ce să mai cauţi, măi maestre? Bă, mie nu îmi trebuie maşină ca să dau şuturi în dos! De ce mă provoci tot timpul? Te bazezi pe…? puse el degetul pe rană, coborând totuşi vocea.

Mi-a făcut semn să dispar şi m-am conformat. A fost ultima dată când am propus un Supliment Tehnico-Ştiinţific.

 

This entry was posted in ARTICOLE and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply